Scrisoare parinti adoptivi

„Pot sa mearga doi oameni impreuna daca nu s-au inteles?” isi intreba retoric Isus Hristos contemporanii, altfel spus, se pot asocia doi oameni daca nu gandesc cat de cat la fel intr-o privinta? Cu toate ca ne separa aproape zece mii de kilometri, cu toate ca nu ne cunoastem in toate cazurile personal, ceva anume a facut sa fim impreuna in aceeasi barca. Si dumneavoastra si noi consideram ca, in ciuda dificultatilor proprii, nu putem ramane nepasatori la durerea semenilor. Acelasi imbold care pe noi ne-a determinat sa venim in Africa va motiveaza pe dvs ca, luna de luna, sa daruiti din ceea ce Dumnezeu va dat spre administrare.

Inca de la inceputul insotirii dvs ne-am simtit onorati de increderea ca folosim cinstit si competent banii primiti. Pe cat de nedorit este sa inseli prin necinste asteptarile celor care daruiesc, aproape la fel de regretabil este sa inseli asteptarile prin lipsa viziunii in a gasi cea mai buna maniera in a veni in intampinarea celor mai presante nevoi. Cu toate ca niciodata ispita necinstei nu ne-a intunecat constiinta, responsabilitatea folosirii cu intelepciune a fost de multe ori o grea povara.

Poti aloca bani pentru carti, pentru educatie in timp ce privirea si cuvintele unui copil implora mancare? In acelasi timp, e intelept sa cheltui banii pentru mancare in timp ce absenta educatiei nu face decat sa prelungeasca si sa adanceasca saracia? Nu pare mai rezonabil sa ignori, desi nu e usor, foamea, investind in a-i invata sa pescuiasca? Dar, intorcandu-ne la prima perspectiva, poti pescui cu stomacul gol? Nu trebuie mai intai sa-i dai un peste pentru a avea energie sa il prinda pe a-l doilea? A gasi echilibrul distribuirii banilor intr-un raport strict al acestora cu ponderea reala a fiecarei nevoi nu e intotdeauna usor.

Am incercat sa va impartasim pe cat posibil framantarile noastre. Am plecat din Europa cu ideea, dovedita gresita, ca ceea ce aduce saracia este ori lipsa mijloacelor, ori reavointa celor bogati si puternici, ori rezultatul `istoriei`. Aceasta intelegere, gresita, a facut ca timp de un an sa impartim, cat mai echilibrat cu putinta, din ceea ce puteam cumpara cu banii trimisi de dvs.

Am observat insa ca, de multe ori bunurile date nu erau folosite de copii, alteori, chiar daca erau folosite pentru copii, nu in maniera cea mai buna. Insa ceea ce era mai grav, primirea fara nici un efort de bunuri hranea un tip de comportament defectuos. Oamenii nu se mai simteau motivati sa munceasca, o data ce puteau sa supravietuiasca numai cerand si primind fara munca. Organizatii cu vechime in ajutorarea oamenilor ne cereau imperios sa ne schimbam felul de a proceda. Crucea Rosie hotarase sa nu mai dea corturi celor din zonele inundate asa cum o faceau inainte. Localnicii nu mai voiau sa se mute din zonele afectate. Asteptau inundatiile, Crucea Rosie venea si le aducea corturi, paturi si mancare, iar ei, dupa terminarea sezonului ploios vindeau corturile pentru ca stiau ca vor primi altele gratis. Ne avertizau ca nu e bine sa creem si noi in zona noastra dependenta de ajutorul nostru. In timp, am ajuns la concluzia ca exceptand batranii, bolnavii si copii prea mici, toti oamenii valizi trebuie sa munceasca pentru a primi ceea ce vor. In felul acesta credem noi ca solutionam echilibrat rezolvarea nevoilor de scurta durata si a celor pe termen lung.

Mai mult decat atat, nu am putut ramane interesati numai de nevoile lor fizice, cu ata mai mult cu cat lipsurile morale sunt de cele mai multe ori cauza saraciei. Nivelul scazut al scolii, lipsa spiritualitatii din biserica, apelul constant la vrajitorie, lipsa grijii parintesti, lipsa pregatirii necesare pentru o buna educatie prin resursele umane autohtone ne-au surprins si au fost tot atatea motive sa intelegem ca e necesar sa ne ocupam noi de educatia lor.

Construirea Centrului de zi din Kongola, infiintarea gradinitei si scolii primare crestine au fost raspunsul nostru la situatia din Namibia. Cu regret am constatat insa ca, putini fiind, nu putem face acelasi lucru in toate zonele in care am `adoptat` copii. Pierderea este mai mult in zona Oshivelo, intrucat in Kalahari Sebastian Tartarau construieste o scoala imensa care va gazdui pe toti cei doritori sa invete. Pe de alta parte, inca de pe acum o parte din copii bushmenilor sunt deja in tabara lui Sebastian.

Rezumand, am ajuns in punctul in care nu mai consideram potrivit sa dam doar alimente si haine copiilor. Desi e un bine, e doar pe termen scurt, pe termen lung se dovedeste a fi un deserviciu pentru o populatie care nu are exercitiul folosirii juste a resurselor. Asa ca acum activitatea noastra se reduce la cea din regiunea Kongola, Centrul de zi Mulimu wa babalela, Gradinita si Scoala Primara God Cares, unde ne ocupam zilnic de aproximativ o suta de copii (anul 2009 – 110 copii inscrisi; anul 2010 – 104 copii inscrisi), de la gradinita pana la clasa a patra.

Multi dintre dvs aveti in grija copii din Oshivelo, Kalahari sau Choi. Desi nu ne bucura sa spunem asta, nu putem continua in a-i ajuta, pe de o parte intrucat doar a le da bunuri nu mai consideram ca este cel mai potrivit ajutor. Pe de alta parte, distantele pe care ar trebui sa le parcurgem sunt lungi, cheltuielile de benzina destul de mari si de multe ori ne-am aflat in situatia de a nu putea acoperi cheltuielile drumului din banii (cei 5€ din 35€)copiilor, intrucat in fiecare zona au ramas doar cativa copii ai caror parinti inca depun banii. De asemenea, numarul redus de voluntari din echipa noastra ne impiedica sa deschidem mai multe centre ca cel din regiunea Kongola. Va multumim inca o data pentru felul generos in care ne-ati sprijinit. Repetam, ne-am simtit onorati si uneori impovarati de raspundere. In randurile de mai sus v-am prezentat traseul nostru pana la momentul actual, precum si motivele accentului pus pe educatie. E un traseu firesc, inca de la inceput ne-am propus sa ne adecvam ajutorul perspectivei prezente, in continua schimbare. Trecerea timpului ne da ocazia sa cunoastem bastinasii din ce in ce mai bine si sa ne sustragem falselor urgente, urmarind ceea ce este important, de lunga durata. Avem ca tinta formarea unei generatii noi, capabila sa faca pasul urias de la dependenta/cersetorie (la toate instantele si nivelele) la autoguverane si initiativa. Credem ca profilul care ar cuprinde si ar folosi spre binele celor mai multi oameni abilitatile mai sus mentionate este acela al misionarului. Din acest motiv, toate eforturile noastre sunt orientate catre a intemeia aici, in Kongola, o veritabila scoala misionara. Aceasta scoala vrem sa fie raspunsul lui Dumnezeu la criza morala si religioasa, prezenta si mai ales viitoare.

In cazul in care sunteti interesati sa aflati mai multe detalii despre proiectele in desfasurare in cadrul Centrului God Cares din Kongola (gradinita, scoala primara, programul „after-school”, clinica), puteti accesa pagina noastra web: www.tu-pro.org

Cei care ati depus deja bani pentru 2010 pentru copii din aceste zone aveti doua optiuni – sa retrageti banii sau sa-i redirectionati catre copii din zona Kongola. Cei care vreti sa-i retrageti adresati-va contabilei ONG-ului, Flavia Ciurea. Doar daca considerati ca activitatile prezente si planurile pe termen lung corespund asteptarilor dumneavoastra, faptul ca nu veti retrageti banii depusi ne va spune ca ii putem folosi pentru cei aproximativ 100 de copii din zona Kongola. Formula financiara a proiectului - Centrul God Cares – va suferi modificari. Astfel, banii primiti de la toti parintii/donatori vor forma un fond comun din care se va distribui in mod egal tuturor copiilor. Indiferent de alegerea pe care o veti face noi va multumim inca o data pentru creditul oferit si pentru bucuria pe care o avem zilnic vazand roadele eforturilor dumneavoastra.

Cu mult drag si pretuire, Sorin Neacsu