Raport 2009 Semestrul al II-lea

O privire retrospectiva rezumata de rapoartele scrise in ultimii doi ani ne permite sa vedem conturarea unui traseu din ce in ce mai clar orientat. Cele doua directii principale sunt educatia si activitatea medicala. Construirea de biserici, evanghelizarea, gradinaritul, functionarea morii sunt legate aproape exclusiv de venirea grupurilor din Europa. Cele doua activitati principale ne absorb aproape tot timpul si lasa putin loc celorlalte activitati, deloc neimportante.

In raportul trecut povesteam despre construirea unei cladiri destínate activitatii medicale. Desi nefinalizata in interior, cladirea nou realizata ne ‘obliga’ sa cautam solutii pentru utilarea ei. Am banuit si ni s-a confirmat ca preturile pentru aparatura noua sunt astronomice, asa ca ne-am indreptat atentia spre lucruri de mana a doua. Majoritatea spitalelor din Namibia, in multe sectoare, sunt inzestrate cu aparatura uzata atat moral cat si fizic, astfel incat am luat in calcul vecinul mai bogat, Africa de Sud.

Am plecat cu un microbuz cu remorca spre Johannesburg fara nici o informatie despre ce si unde sa gasim si fara bani special primiti pentru asistenta medicala. Siguranta ca Dumnezeu ne condusese pana in acest punct ne indemna sa mergem inainte. Hotarasem sa cautam ceea ce ne trebuie si sa-L lasam pe El sa se ocupe de finantare. (E maniera in care ne-am impartit responsabilitatile cu Dumnezeu, noi facem planurile asa cum intelegem ca ne spune El prin constiinta iar El finanteaza cand si cum doreste). Daca nu gaseam nimic sau nu aveam bani urma sa cumparam mancare pentru copiii de la Centru.

Primul pas a fost sa cumparam un ziar cu anunturi second-hand. Nu cunosteam aproape pe nimeni si nu aveam nici un `fir`. In urma unui anunt am cumparat in prima zi un mic dulap de salon si un tub de oxigen. Era vineri, nu mai aveam bani destinati activitatii medicale iar pretul mare la care am cumparat dulapul si tubul, destul de uzate, era descurajant. Sambata, dupa biserica, am primit un telefon din Spania. Era un mai vechi prieten, nu ne mai cautase de mult. Daduse mai multe telefoane pana intrase in posesia numarului din Africa de Sud. Suna pentru a ne anunta ca urma sa ne puna in cont o suma apreciabila pentru ceea ce aveam nevoie mai urgent. Faptul ca dupa mai mult de un an ne-a sunat tocmai atunci, tocmai in Africa de Sud, intr-un moment de cumpana ne-a reasigurat de insotirea Celui de Sus.

A doua zi ne-am intalnit in Pretoria cu un furnizor de aparatura medicala second-hand. Preturile erau si de data asta foarte mari, nu ne-ar fi ajuns decat pentru o mica parte din materialele necesare. In timp ce evaluam ce ar fi prioritar ne-a intrebat de cati bani dispunem. I-am replicat ca avem atat cat considera Dumnezeu ca e bine sa avem la acel moment, pentru ceea ce el gandea ca e spre binele nostru. La auzirea acestui raspuns atitudinea i s-a schimbat brusc. Omul de afaceri disparuse, lasand sa se vada o fata nebanuita. „Dumnezeu v-a trimis la mine. Pentru mine El e foarte important. Veniti maine cu un camion. Veti plati doar o suma simbolica. Diseara cand o sa ma rog o sa-L intreb cum de a aranjat astfel incat sa veniti la mine, omul potrivit pentru voi.” In decursul acelei saptamani am parcurs circa sapte mii de kilometri, aducand doua microbuze cu remorca cu aparatura la pretul pe care ni-l ceruse initial pentru un pat de spital.

Vara lui 2009 a insemnat din nou o infuzie de energie pentru echipa excesiv de solicitata de la Centru. Pentru a treia oara suntem vizitati si ajutati de pastorul Catalin Barbulescu, insotit de sotia lui si o verisoara. Venirea lui a coincis cu a familiei Iacob, prezenta inca de la inceput in traseul nostru, a familiei Sandulache si cu improspatarea echipei cu noi voluntari.

In prima saptamana, cum era de asteptat, am avut la Centru o tabara in cadrul careia s-a desfasurat o scoala biblica de vacanta, in care am invitat 90 de copii intre 9 si 12 ani. A doua saptamana au venit circa 50, de data asta intre 12 si 16ani. Pentru ei au fost doua saptamani frumoase, dupa marturisirea lor, pentru noi doua saptamani grele. Multa raspundere, multa munca fizica, dar si confruntarea cu chestiuni inedite. Vechea ciupercarie si noua clinica s-au dovedit neprimitoare pentru ei pentru ca credeau ca sunt populate de fantome. Nu erau obisnuiti cu mancarea europeana, cei mai mici nu stiau limba engleza, ceea ce facea comunicarea greoaie. Privind in urma, totusi, consideram ca au invatat ceva, catusi de putin, despre Dumnezeu, atat direct cat si reflectat intr-un stil de viata crestin.

La doar doua saptamani Centrul a fost gazda a 20 candidati la a fi misionari din mai multe parti ale Namibiei. In ciuda unui continut spiritual de exceptie, intalnirea nu s-a dovedit una prea rodnica. Cei mai multi dintre ei, preluand modelul tribal, confunda `chemarea` cu dobandirea unui grad mai inalt de confort, cu posibilitatea de a fi slujit, de a avea o pozitie buna in societate si un salariu mai bun. Doar cativa au dovedit seriozitate si interes pentru ceea ce Florin Iacob, autorul evenimentului, a dorit a fi o chemare la sacrificiu. Prezenta lui Florin a fost un ajutor valoros si pentru echipa: profesor de engleza inainte de a fi pastor, a folosit cunostintele si talentul pedagogic pentru a ne perfectiona in stapanirea acestei limbi.

In urma cu ceva timp un grup de tineri din Biserica adventista din Craiova marturiseau ca ar fi foarte incantati sa vina sa ne ajute in Namibia. Traseul de la idee pana la realizare a fost unul lung, insa pana la urma o parte din ei si-au atins tinta. In luna august sase tineri, un medic si cinci studenti in stomatologie ne-au vizitat pentru aproape o luna de zile. Seriosi, harnici, prietenosi, bine pregatiti profesional, au fost o mare bucurie pentru noi. Ceea ce ne-a incantat cel mai mult a fost felul lor placut de a fi, izvorat din modestie, dispozitie de munca, toleranta si buna dispozitie. Aproximativ patru sute de oameni au beneficiat de ajutorul lor, cei mai multi pacienti avand nevoie de extractii dentare, iar o minoritate de mici lucrari dentare. Cateva scoli din preajma ne-au ingaduit sa aducem copiii pentru ca sa poata sa se bucure de interventii mici care sa evite extractii mai tarziu. Poate cea mai mare realizare a constat insa in faptul ca au reusit sa ne invete pe cativa dintre noi sa facem anestezii,extractii si mici interventii unei populatii in extrema nevoie din acest punct de vedere.

Dupa plecarea grupului din Craiova am continuat sa acordam atentie viitoarei clinici. Nu aveam ferestre, iar in Namibia sunt ori din fier, relativ scumpe si fara sa etanseze perfect, ori din aluminiu, extrem de scumpe. Ne-am indreptat atentia din nou spre Africa de Sud, mai ales ca puteam avea sansa ca in Pretoria sa-l intalnim pe David Gates. Primele zile au fost afectate intalnirilor publice dintr-o sala uriasa din Pretoria, unde am putut sa-l ascultam din nou pe cel care „daduse foc” tinerilor din Madrid cu cativa ani in urma, multi dintre ei aflandu-se acum in diferite tari din America de Sud sau Africa. Am constatat bucurosi ca era acelasi om, plin de vigoare fizica, intelectuala si spirituala, om al standardelor inalte, maxime, in acelasi timp insa modest, afectuos, curtenitor, intelept.

Luni, dupa un sfarsit de saptamana revigorant, am plecat in cautarea ferestrelor. Ne ajuta o prietena, in jungla anunturilor de tot felul, de pe tot intinsul Africii de Sud. Am plecat spre un depozit de materiale ale unei firme de demolari, apoi spre al doilea. acesta din urma nu avea decat lucruri de slaba calitate si, pe deasupra, foarte scumpe. Prietena noastra l-a intrebat insa pe proprietar daca nu stie alta firma similara ca activitate. Intrebarea mi s-a parut naiva si nelalocul ei. Cine ti-ar fi dat relatii care sa-i submineze interesele? Surprinzator am fost indrumati catre alta firma de demolari.

Aici insa surprizele s-au tinut lant. Aveau ferestre din lemn de cea mai buna calitate din Africa, ni s-a spus, frumoase, robuste, bine lucrate si... foarte ieftine. Nu ne venea sa credem. In timp ce alegeam ferestrele care sa se potriveasca spatiilor cladirii noastre prietena noastra a inceput sa discute cu sotia proprietarului si astfel am putut sa aflam ce se ascundea in spatele cortinei. Proprietarul era fratele celui care ne indrumase aici de la firma rivala, erau certati si nu `vorbeau` de ani de zile. Am putut astfel sa ne explicam de ce cand ne-a dat numarul de telefon s-a ascuns de angajati, nu insa si de ce a facut-o. In acest ultim depozit, ne-a marturisit sotia proprietarului, fusese o mare dezordine, insa la insistentele ei cu o zi in urma tocmai se terminase de facut curatenie si ordonat miile de obiecte. Daca am fi venit cu o zi in urma am fi gasit inchis pentru curatenie, daca am fi venit cu mai multe zile in urma n-am fi gasit nimic bun, a continuat ea. Daca am fi venit mai tarziu, aceste ferestre atat de bune si de ieftine ar fi fost, credem noi, vandute primului care si-ar fi aruncat ochii spre ele. Incaodata am simtit ca am fost ghidati cu precizie de ceasornicar de Cel ce ordoneaza mersul galaxiilor in asa fel incat niciuna nu da gres.

Ne-am intors acasa prin Windhoek, capitala Namibiei, un drum de 2500 de km, pentru a-i aduce la Centru de la aeroport pe cei care deja ii simtim de-ai casei, dr. Mihai Radut si sotia lui, Persida. Veneau la noi dupa o vara grea, in Romania, in care au gazduit si pregatit din punct de vedere medical un grup numeros de tineri, majoritatea urmand sa-si foloseasca cunostintele in Namibia. O parte erau voluntari ai „Casei Paiinii”, altii ai organizatiei „Pilgrim Society”, si ai „Tu Pro”. Efortul financiar imens, dublat de munca de instruire medicala si nu numai era acum finalizat printr-o vizita la Centru pentru a consolida ceea ce deja incepuse sa faca in vizita anterioara.

Spuneam la inceput ca una din directiile principale e activitatea de educatie. De doi ani de zile aproximativ o suta de copii vin zilnic pentru a primi mancare, pentru a fi ajutati in dobandirea cunostintelor cerute de scoala si pentru a primi instruire religioasa. Am constatat insa ca ceea ce facem nu este insa suficient. Nivelul academic al scolii de stat este de neimaginat de scazut, iar metodele pedagogice indoielnice. Cea mai uzitata metoda este repetitia, mecanica si pana la exasperare, de felul in care povesteste Ion Creanga ca se practica in Romania acum mai mult de o suta de ani. Indisciplina si rezultatele slabe se pedepsesc violent, uneori in urma tratatamentului primit elevii ramanand fara dinti, corectia fiind aplicata de profesori sub influenta alcoolului.

Acasa copiii traiesc terorizati de frica stafiilor, lumea subpamanteana fiind foarte prezenta in viata cotidiana. Morala comunitara lasa si ea de dorit, insa ceea ce e dureros este ca si biserica ofera putin in materie de educatie. Incercam sa astupam lipsurile, insa avem impresia ca umplem un sac rupt. Pe langa toate acestea scoala de stat impiedica o mare parte a copiilor sa-si petreca timp cu noi.

Intr-una din vizitele facute sediului bisericii din Windhoek am intrebat daca e vreo scoala crestina in capitala. Am fost indrumati catre periferie. Aici am gasit o scoala cum nu prea speram sa gasim in Africa. Un ridicat nivel de pregatire scolastica, insa, mai important, profesori prietenosi, apropiati de copii. Ni s-a spus ca modelul e american, initiat de un pastor nemultumit de educatia atee, evolutionista si imorala pe care sunt siliti s-a primeasca chiar si copii crestini.

Sistemul pe care scoala il foloseste are ca prim obiectiv formarea unui caracter frumos, fiecarei zile fiindu-i afectat studiul uneia din trasaturile de caracter ale Mantuitorului. Copilul este tratat cu un respect neobisnuit, pornind de la invatatura Evangheliei care socoteste ca extrem de grava ofensarea unui micut. Procesul invatarii este individualizat, fiecare parcurgand materia in propriul ritm fara sa fie complexat prin comparatii cu cei mai bine utilati intelectual. Parintii sunt antrenati zilnic in traseul copilului, mai ales in formarea caracterului.

Am fost atat de incantati de acest sistem incat in urmatoarele zile am contactat autoritatile pentru a vedea ce pasi sunt necesari in vederea deschiderii unei scoli similare in Kongola, la Centru. Aprobarile trebuiau sa vina atat de la guvern, cat si din partea organizatiei americane „Accelerated Christian Education”/ ”Schools for Tomorrow”, autoarea acestui mod de instruire. In Namibia scoala incepe la jumatatea lunii ianuarie iar demersul nostru se desfasura in luna septembrie spre sfarsit. Ni s-a spus ca nu aveam aproape nici o sansa sa incepem 2010. Am inceput insa sa facem pasii necesari si spre sfarsitul anului, surprinzator scoala noastra a fost aprobata si inscrisa atat la guvern cat si in sistemul crestin. Pe parcurs am vazut cum Dumnezeu deschidea usi, au fost ocazii in care autoritatile ne-au `impins` sa mergem inainte. Avem astfel satisfactia sa avem prima scoala adventista din Namibia, gratuit oferita copiilor din zona noastra.

Inscrierea a fost urmata de un curs de instruire oferit de „Accelerated Christian Educacion”(ACE) pentru cei care urmeaza sa fie profesorii acestei scoli. Pregatirea teoretica a fost complexa, dificultatea constand si in faptul ca a fost in limba engleza, limba invatata de noi toti ca adulti. Dumnezeu insa spune ca cei care-i apartin vor fi intotdeauna cap, nu coada. Desi toti au obtinut rezultate foarte bune, una dintre viitoarele profesoare, a obtinut calificativul maxim la toate examenele, spre surprinderea profesorului si bucuria noastra. La ora redactarii acestui raport deja in urma unui examen sunt inscrisi 15 copii pentru clasa intai.

Incepand din ianuaria 2010 pe langa scoala primara vom continua cu programul de „after-school” de a oferi mancare si educatie celorlalti copii dupa ce vin de la scoala. Va fi un program mai redus ca timp, din cauza lipsei de personal, educatia rezumandu-se la ceea ce este esential, lectia biblica zilnica. Stim insa ca noua scoala, desi relativ bine receptata local, va starni multa opozitie. Deja nasterea ei a fost insotita de durerile facerii, saptamana pregatirii din capitala fiind si cea mai densa ca incercari comparata cu toata perioada sederii in Africa. Suntem insa incredintati tocmai prin aceasta ca suntem pe drumul cel bun, pe calea ingusta si nu tocmai usoara recomandata de Evanghelii.

Faptul ca am luat pozitie publica impotriva superstitiilor si vrajitoriei deja ne ‚asigura’ ca nu ne asteapta o cale usoara. Saracia, alcoolul, invidia, bolile nu sunt atat de distructive ca practicile vrajitoresti. Zi dupa zi suntem din ce in ce mai surprinsi de cat sunt de legati prin muzica,dans si credinte pagane de lumea de dincolo. Zilele acestea prezbiterul unei biserici vecine si asistentul medical al clinicii celei mai apropiate ne spune ca si-a trimis fiica la vraci dupa ce tratamentele obisnuite nu au avut rezultate. Nici educatia religioasa, nici cea medicala nu l-au ajutat sa respinga ajutorul `doctorilor traditionali`. Va puteti imagina pana unde merge practicarea vrajitoriei daca se simt incurajati atat de biserica locala cat si de reprezentantii medicinii. Craciunul, de exemplu, este pentru ei `ziua in care poti face orice`. Nu a fost prin urmare de mirare cand in sambata de dupa Craciun biserica a fost aproape goala, majoritatea nefiind in stare sa mai participe la serviciile religioase dupa o noapte de chefuit.

Acesta fiind tabloul situatiei din Caprivi, zona in care locuim, devine limpede faptul ca scoala si clinica sunt mijloacele prin care credem ca putem corecta si preveni ceea ce paganismul si ignoranta au deformat de-a lungul timpului. Ceea ce face efortul nostru mai dificil este faptul ca oamenii isi protejeaza de obicei obiceiurile si convingerile gresite in ambalajul culturii. Si cum tendinta generala este de a accentua conservarea a ceea ce este specific, foarte des rezistenta la schimbare este explicata prin recursul la diferente culturale. Ceea ce este imbucuraror este faptul ca treptat intelegem din ce in ce mai mult oamenii de aici, cu ceea ce au bun si rau si ne devin din ce in ce mai apropiati. Ii suntem recunoscatori lui Dumnezeu pentru sansa de a intalni oameni atat de diferiti, de a-i intelege si a incerca sa-i iubim.

Confruntarea cu rezultatele vrajitoriei, ignorantei si tribalismului surclaseaza preocuparile lumii moderne. Criza mondiala paleste intr-un loc in care saracia nu e legata de regresiune economica ci e singura stare de fapt pe care ei o cunosc. Iminenta bolilor si spectrul foamei fac ca apocalipsa sa nu fie un tablou atat de negru ca intr-o Europa obisnuita cu confortul si prosperitatea. Din acest punct de vedere si nu numai ne simtim favorizati si ne dorim pentru voi, cei atat de departe geografic dar prezenti mereu in gandurile noastre sa aveti linistea data de faptul ca El este in control si va fi pana la capat.

Echipa de voluntari `Tu Pro` Kongola 27 decembrie 2009.