Jimmy, Masule, Ady si Brian

Namibia este o tara frumoasa cu o multime de specii de animale si pasari care te fac sa te gandesti la cum o fi paradisul. Capitala Namibiei, Windhoek, arata ca un mic si dichisit oras european. Indepartandu-te incet de capitala, indreptandu-te spre aria Caprivi, vezi cum soseaua desparte sesul galben aramiu, iar mai tarziu dealurile domoale, pline de verdeata, cu nenumarate musuroaie de termite, majoritatea masurand mai mult de un metru inaltime. Inaintand spre Kongola, intalnesti insirate de-a lungul soselei mici sate cu casute de pamant, fara geamuri si garduri, parand nelocuite.

Kazinzila - un sat cu foarte multi copii si oameni prietenosi insa intrucatva distanti; intalnesti aceleasi casute din pamant; unele au curti cu garduri frumos lucrate din trestie ceea ce iti spune ca familia respectiva e mai bogata. Multi dintre ei cunosc engleza si poti comunica foarte bine cu ei. Copii te intampina cum intri in sat si se strang in jurul tau de parca ai fi primul alb pe care il vad in viata lor.

Avand ocazia sa stau mai mult printre copii m-am decis sa scriu despre un grup de baieti care petrec mai tot timpul impreuna, fiind foarte buni prieteni. Ei sunt: Jimmy, Ady, Masule si Brian. Au intre cincisprezece si saptesprezece ani. Cand i-am cunoscut am avut impresia ca sunt niste baieti smecheri, care incearca sa arate ca nimeni nu poate fi ca ei. Aveam tendinta de a-i respinge, de a sta cat mai departe de ei. Cand discutam cu ei, aveau tot timpul ceva de comentat indiferent de subiectele pe cere le aduceam in discutie. Desi mi-a fost greu, m-am decis sa trec peste aceasta si sa-i cunosc mai bine. Doream sa vad ce se ascunde in spatele acestor baieti duri. Am fost uimita de ceea ce am descoperit. Mi-am adus aminte ca ceea ce se vede in afara de multe ori nu corespunde cu realitatea dinlauntru. Fiecare dintre ei aveau probleme care-i afectau fara sa-si dea seama. Cand vorbeam cu ei ma faceau sa cred ca totul e bine, ca nu au nici o problema. Insa realitatea era alta. In afara de lipsurile si mizeria cu care se confrunta, mai este si lipsa ambilor parinti sau cel putin a unuia dintre ei.

Toti patru au ramas fara tata inca de cand erau mici. Si cum stim foarte bine, la un baiat lipsa tatalui se simte foarte mult. De cele mai multe ori atunci cand un baiat isi alege un model in viata, este tatal sau. Dar acesti copii nu stiu ce inseamna acest cuvant. Daca pentru Ady cuvantul tata nu exista, macar poate sa spuna cuiva mama. Insa pentru Jimmy, Masule si Braen, lucrurile stau altfel. Jimmy si-a pierdut parintii cand el era inca mic. De atunci a fost purtat de la o matusa la alta, nimeni avand un loc si pentru el. Cu ochii tristi el spunea “cred ca nimanui nu-i pasa de mine”. Masule si Brian sunt frati. Cand tatal lor a murit ei aveau intre 4 si 6 ani. Dupa moartea tatalui, mama lor i-a lasat cu bunica si a plecat in Zambia. De atunci au trecut 10 ani. Copii nu au mai vazut-o si nu mai stiu nimic de ea. Cel mai greu pentru ei este sa stie ca au o mama si nu pot ajunge la ea. Marea lor dorinta este sa-si poata vedea mama. Daca acesti copii ar fi avut sansa sa stea cu ambii parinti cred ca ar fi fost cu totul diferiti.

Chiar si asa dupa ce am inceput sa-i cunosc mi-am dat seama ca sunt niste copii buni si ca duritatea care o dadeau pe fata nu este decat un mod in care sa faca fata problemelor si grijilor care apasa asupra lor. Sunt gata sa ajute si sa munceasca atunci cand au nevoie de ceva. Atunci cand nu au unde sa munceasca sau nu pot, invata versete din biblie. Am o mare bucurie cand ii aud spunand “vreau sa invat din Biblie”. Cu trecerea timpului mi-am dat seama ca nu doar imi place sa stau in preajma lor ci, chiar ii indragesc. De cand i-am cunoscut si pana acum au trecut noua luni. Si stiti ceva? Nu mai sunt smecherii de alta data.