Povestea lui John
John era un copil albinos in varsta de 2 ani si era din gemeni (mai avea o surioara care era de culoare). L-am cunoscut la Makanga cand a venit mama lui, Sonica, cu el pentru ca era bolnav. Am fost impresionata de cat era de slab. Avea niste manute si picioruse scheletice. Nu putea merge, iar mama il tinea in spate tot timpul, dupa modelul african, in care mamele isi tin copiii intr-o panza in spate. I-am dat medicamente, dar boala lui era mult mai grava si am hotarat sa mergem cu ei la spital. Cand sa plecam spre spital, mama a venit si cu celelalte doua fetite. Am plecat cu ea si cei trei copiii. La spital am vorbit cu un medic cubanez, Cezar, care a internat-o. A doua zi insa au externat-o pentru ca adusese cu ea si pe celelalte doua fetite si spitalul nu putea plati si pentru ele.
Baietii nostrii care fusesera la Katima Mulilo au gasit-o mergand pe jos ca sa ajunga acasa (avea de parcurs 65km). Bietii au ajutat-o si au dus-o acasa an Makanga. In urmatoarea saptamana cand am mers in Makanga m-a impresionat starea copilului si l-am luat la centru ca sa-l putem hrani, deoarece nu avea ce sa le dea copiilor si sa vedem daca se poate reface. Cand l-am dezbracat ca sa-l spalam, ne-am ingrozit cat era de malnutrit, iar la piciorul drept inghinal avea o umflatura la ganglioni, ceea ce ni s-a parut destul de grav. Gura ii era numai bube, pe fata si pe o ureche avea arsuri, datorita faptului ca nu avea pigment.
L-am ingrijit si hranit cat am stiut, dar el avea nevoie de ingrijire medicala profesionala. Dupa o saptamana am luat hotararea sa-l ducem iar la spital si sa vorbim cu medicii de acolo, pe care ii cunosteam, ca sa-l interneze pe el si pe mama sa, iar ceilalti copiii sa-i lase cu bunica. Am ajuns la spital si i-am facut internarea, mama sa a inceput sa vorbeasca in limba ei (nu vorbea engleza) si vedeam ca era suparata. Am rugat pe cineva sa-mi traduca si mi-a spus ca ea nu vrea sa stea in spital cu copilul. Nu am inteles de ce si m-am necajit foarte tare. Am plecat spre casa si i-am lasat si pe ei in Makanga. La cateva zile baietii erau cu masina, veneau din Katima si au intalnit pe o prietena de-a mea care avea celalalt frate albinos, Thomas, fratele lui John si mi-a spus ca Sonica ma roaga sa vin la sosea, unde am inteles ca statuse toata noaptea la ocazie ca sa mearga la spital pentru ca John era din ce in ce mai rau. Nu m-am dus pentru ca eram necajita ca dorisem sa o ajut, iar ea ma respinsese. A doua zi baiatul murise.
Voi regreta mult faptul ca nu m-am dus, cine stie poate ar mai fi putut fi salvat, desi starea lui era foarte grava. Eu sunt multumitoare ca DUMNEZEU nu ma paraseste in ciuda razvratirii mele si intotdeauna cand ii cer ajutorul El este dispus sa mi-l dea fara sa tina cont ca nu intotdeauna l-am ascultat si am facut voia Sa si la fel trebuia sa procedez si eu cu aceasta femeie. Imi pare rau ca m-am lasat condusa de sentimente negative si am uitat sa iubesc. Aceasta experienta imi va fi o lectie de viata.
