... pentru iudei

Aproape fiecare intoarcere acasa de pe taramuri indepartate, dupa desertarea sacului de intrebari, a fost intampinata de o curiozitate greu de stapanit: „Dar minunea? Sau chiar minunile? Unde sunt interventiile miraculoase ?" De fiecare data, pe fetele prietenilor vedeam aceeasi dezamagire ca nimic din cele intamplate nu a depasit firescul, un firesc cat de cat, totusi, colorat de exotismul zonelor vizitate. Nefirescul era insa asteptat de altundeva, dintr-o zona mult mai inalta.

Se intampla adesea sa spun ca neobisnuitul ar putea fi gasit si in faptul ca, intr-o lume egoísta si speriata de ziua de maine, cineva isi cheltuie timpul, energía si banii pentru nevoile altora. Ca s-a dorit ca nota dominanta sa fie slujirea, nu cautarea a ceva spectaculos. Ca amprenta insotirii de catre divinitate nu ar fii doar supranaturalul, ci, poate mai mult, interesul neegoist pentru altii, pana la sacrificiu. Ca in istoria omenirii au fost „ferestre" rare in care „Dumnezeu s-a coborat des in batatura", dupa cum se exprima Arghezi, la fel de firesc precum azi avioanele pe aeroporturi. Ca poate nu a sosit vremea sfarsitului, in care minunile sa confirme “ramasita”. Ca Dumnezeu nu e scamator de circ si ca o ordine naturala intrerupta prea des de interventii supranaturale ar deveni instabila, inconfortabila si ar duce la pasivitate (vezi fatalismul grecilor in contrast cu mesianismul evreu).

Dincolo de toate aceste incercari de a justifica absenta minunilor ramane intrebarea: De unde foamea noastra, iudei ai secolului XXI, dupa minuni? Sa fie nevoia perena dupa eroi, dupa modele exemplare? Sau poate, mai degraba, avem nevoie de confirmarea ca exista totusi un “dincolo”, in ciuda faptului ca in lumea noastra Dumnezeu e Marele Absent? Acel dincolo care isi anunta din cand in cand prezenta prin faptul ca irumpea intempestiv in cotidian, lasandu-ne muti de uimire? Ori poate vrem sa incercam sa vedem daca, dupa ce L-am alungat prin necredinta si rautate, mai e gata sa-Si arate fata?

Nefirescul cotidian

O privire retrospectiva ne pune totusi fata in fata insa cu intamplari pe care ne e greu sa le consideram firesti. Sunt putine, uneori pare ca doar frizeaza supranaturalul, insa pentru noi inseamna enorm. Interventiile providentei sunt confirmari extrem de necesare, tinand cont ca aproape tot timpul mergem pe cai nebatatorite, unde semnele lipsesc aproape total. Voi povesti cateva dintre ele, alese si ordonate dupa criterii, recunosc, subiective. As simti ca e rasplatit efortul de a le scrie si de a le face publice daca ar reusi sa aduca lumea lui Dumnezeu mai aproape de noi, daca credinta noastra s-ar transforma intr-un act necesar si natural, simplu.

Madrid, aprilie 2007. Pregatirile pentru a doua calatorie in Namibia ne-au readus in atentie marea nevoie de literatura religioasa, inexistenta acolo. In mod deosebit am fi vrut sa avem cu noi carti scrise de Ellen White. Am plecat catre editura adventista din apropierea Madridului cu dorinta de a cumpara cateva zeci de carti pe care sa le impartim in bagajele celor doisprezece care formau echipa.

In drumul catre editura discutam despre faptul ca intreprinderea noastra nu prea avea sorti de izbanda. Mergeam catre o editura spaniola, iar noi aveam nevoie de carti in engleza. Pe de alta parte, limitarile de volum date de o calatorie cu avionul ne obliga sa cautam carti mici ca greutate. In plus namibienii sunt speriati de o carte mare , cu multe pagini, tinand cont ca le lipseste exercitiul cititului. Gandeam ca ar trebui o carte care sa contina esenta mesajului lui Dumnezeu pentru omenire, avand in vedere ca urma sa le daruim unor oameni pe care cel mai probabil urma sa-i intalnim o singura data. Apreciam ca cea mai buna varianta ar fi sa gasim o brosura care sa contina capitolele despre jertfa lui Isus Hristos din cartea "Hristos, lumina lumii".

Asadar ne trebuia o carte mica, care sa contina rezumata Evanghelia, nu prea scumpa, in engleza, la o editura spaniola, obtinuta chiar in acea zi. Asteptari normale, nu-i asa? Trebuie sa recunoastem ca am intrat in editura fara prea mare tragere de inima.

Un tur al editurii ne-a confirmat cele mai negre banuieli. Chiar in spaniola, nu erau decat putine carti devotionale. Majoritatea contineau teologie sau apartineau unor domenii colaterale, sanatate, istorie,etc. SI doar cateva carti in engleza, pe teme medicale, la preturi inaccesibile. Ne-am tarat pasii spre iesire, catre casierul caruia trebuia sa-i platim cele doua-trei carti alese.

In timp ce plateam ochii ne-au cazut pe o cutie aflata langa iesire. Era inchisa, insa scria ceva pe o fata laterala. In engleza! Interesul a inceput sa creasca putin. Am intrebat ce e inauntru. Ni s-a spus neutru ca nu e ceva deosebit, ca e rezultatul unei erori. Ca, din greseala, Conferinta Generala a trimis in Spania o cutie de carti in engleza, cutie care fusese destinata unei tari vorbitoare de limba engleza. Si ca e vorba de aproximativ doua sute de brosuri care contin capitolele despre jertfa de pe Golgota,din cartea "Hristos, lumina lumii". Si ca nu sunt interesati de continutul cutiei si ca ar trebui doar sa dea un telefon ca sa li se confirme ca ne-o pot darui.

Nu ne venea sa credem! Ne uitam unul la altul si incet, incet realizam ca traim o minune. Cand emotia constientei ca El era atat de aproape, ca ne ghidase, ca trimisese ingerí sa coordoneze toate detaliile a trecut, s-a instalat o convingere ferma. Numai Dumnezeu putea, in infinita-i inteligenta sa aranjeze toate in asa fel incat sa iesim din acea institutie exact cu ceea ce cautam, in cantitate mult mai mare si fara nici un ban. Am realizat ca Duhul Sfant ne-a inspirat sa ne aruncam ochii spre cutie si sa ne aratam interesul pentru ceva care nu trezea in mod firesc curiozitatea nimanui. Cel mai probabil, daca am fi venit mai devreme sau mai tarziu, nu am mai fi avut ocazia sa le putem primi. Circa doua sute de oameni, intalniti in lungile calatorii catre comunitatile copiilor orfani, au intalnit iubirea divina pe paginile acelor carti.

Decizia

A doua plecare in Namibia a insemnat pentru noi, ca familie, debutul unui nou stil de viata, radical diferit de cel dinainte. Obisnuiam sa muncim intens cateva luni de zile, in asa fel incat banii economisiti sa ne ajunga pentru bilete si celelalte cheltuieli pentru calatoriile intreprinse. Intalnirile de organizare, vizitele facute prietenilor avea loc de obicei noaptea. Ani de zile ne ramaneau pentru somn doar cateva ore. Am ajuns la concluzia ca nu mai putem continua asa. Prin urmare am hotarat ca timpul cel mai bun, din timpul zilei sa i-l dam lui Dumnezeu, ramanandu-i Lui sarcina sa se ocupe de nevolie noastre materiale. Ne-au trebuit ani de zile sa facem acest pas. Toata educatia primita ne spunea ca nu e normal sa nu ai un servici. Ne-am revoltat la gandul de a nu trai din resurse proprii, insa am vazut ca Biblia spune ca Isus Hristos a fost ajutat in timpul activitatii publice de femeile din preajma Sa. Dubla rusine dupa standardele obisnuite, sa traiesti ajutat de altii, si pe deasupra si de...femei.

Am plecat din Romania spre Spania doar cu bani de drum, cu un sac mic de malai si un sac de nuci. Urma sa stam o luna si jumatate in Spania, inainte de a pleca pentru trei luni in Namibia. Hotarasem sa dam prioritate vizitelor, organizarii plecarii si intalnirilor de rugaciune. Mai hotarasem ca niciodata, dar niciodata, sa nu vorbim cu nimeni despre situatia noastra financiara, nici intr-o forma indirecta.

Primul obstacol era chiria, apoi mancarea pentru o luna si jumatate, apoi biletele de avion si banii necesari pentru supravietuire trei luni in Africa. Pregatirile de drum, vizitarea celor aflati in impas, organizarea fundatiei ne-au consumat in asa fel timpul incat nu am avut nici cel mai mic ragaz sa muncim pentru a strange bani.

Chiria. Colegii de apartament ne-au reamintit ca, mult timp in urma, le platisem noi chiria si acum urmau sa o plateasca ei. Mancarea. S-a intamplat de multe ori prietenilor sa mearga la magazin si sa cumpere mai mult decat aveau nevoie, tinand cont ca pretul era acelasi, fie ca ar fii cumparat mai putin sau mai mult. Fara sa ne plangem, fara sa ii informam de situatia noastra, ne ofereau surplusul. Nu putem spune cu precizie ce s-a intamplat in fiecare zi, ce e insa clar este ca Dumnezeu a avut grija sa nu ramanem flamanzi niciodata.

Ne-am imprumutat si am cumparat biletele de avion. Stiam ca nu puteam sa ii cerem lui Dumnezeu sa intervina in mod supranatural pana nu am epuizat mijloacele naturale, asa ca am pus in vanzare masina. Doua saptamani a stat parcata langa gara, in cel mai favorabil loc pentru a fi remarcata. O masina inca buna, pe motorina, ieftina. Toate conditiile, gandeam noi, ca sa o vindem foarte repede. Doua saptamani nu am primit nici macar un telefon de la vreun potential client. In ultimul Sabat in Madrid, vineri seara am sunat pastorul, rugandu-l sa intrebe public daca este cineva interesat sa ne cumpere masina. Ne-a spus ca e o cerere neobisnuita si ca nu ar fi normal sa-i dea curs. Dar ca, banuind ce vrem sa facem cu banii, o sa anunte in biserica. Inainte de a merge sambata la biserica am ascultat o predica a pastorului Pavel Goia. Povestea ca mergea spre un oras pentru o evanghelizare, dar gandul lui era indreptat spre vinderea propriei masini. Foarte greu a ascultat vocea constiintei prin care Dumnezeu ii cerea sa se gandeasca doar la evanghelizare si sa Il lase pe El sa se ocupe de masina. La destinatie o femeie i-a spus ca vrea sa-i cumpere masina cu mai multi bani decat cerea el pe ea.

Predica aceasta a fost pentru mine o palma puternica. Am inceput sa plang, i-am cerut iertare lui Dumnezeu dupa care l-am sunat pe pastor, rugandu-l sa nu mai anunte in biserica nimic despre masina. Dar, mi-a spus el , in doua saptamani nu ai primit nici un telefon, mai ai doua zile, cum crezi ca o sa rezolvi incurcatura. I-am spus ca am inteles ca trebuie sa-L las pe Dumnezeu sa rezolve asta, dupa care am plecat la biserica. In timpul inchinarii presiunea datoriilor ma tot impingea sa ma gandesc la masina nevanduta, in timp ce constiinta ma tot indemna sa ascult cu atentie predica. Dupa predica am mai ramas in urma sa-mi salut prietenii pe care urma sa nu ii mai vad o vreme, dupa care am plecat acasa.

Abia intrasem in apartament, imi amintesc ca imi schimbam hainele de biserica cu cele obisnuite, cand a sunat telefonul. „Daca nu sunteti in cinci minute langa masina, plec sa caut alta masina. In noaptea asta trebuie sa-mi cumpar masina." In cinci minute am fost langa masina, intr-o ora toate detaliile au fost perfectate. Ceea ce nu am reusit in doua saptamani, Dumnezeu a reusit in trei minute de la intrarea in apartament, facandu-ma sa inteleg ca totul a fost concertat ca sa invat lectia dependentei.

Am platit biletele de avion, ramaneau cheltuielile sederii in Namibia. Si doar doua zile pana la plecare. „Doamne, imi spuneam, pare-mi-se ca nu esti serios. Sunt doar vorbe. Promiti ca te ocupi de nevoile celor ce au grija de altii, insa mi se pare ca esti in incurcatura. Nu am avut timp sa muncim, nimeni nu stie ca nu avem bani si nici nu avem de gand sa informam pe nimeni. Nu stim cum o s-o scoti la capat".

Duminica dimineata, timp pentru ultimele intalniri si pregatiri dinaintea plecarii. Cu un caiet in mana facem calculele. Pentru trei luni de zile, pentru doua persoane, tinand cont ca va trebui sa inchiriem si masina ne trebuie... Am fixat suma. La limita, doar pentru supravietuire. Dar pentru noi era o suma uriasa.

Mai era ceva. Fetita. O lasasem in Romania parintilor si primisem semnale ca ar fi fost bine sa le lasam niste bani, cum ar fi fost firesc pentru cineva care vine din Occident. Extrema lor bunavointa nu suplinea limitele de zi cu zi. Am notat in caiet si o mica suma pentru fetita.

Duminica dupa-amiaza, doua zile inaintea plecarii. Un sunet de sonerie, un vechi prieten, cu care nu ne vazusem de ceva timp. „Stiu ca nu ati putut lucra, stiu ca nu aveti bani si stiu ca aveti nevoie. Pentru nevoile voastre din Africa". Ne-a inmanat un plic si a plecat. Am intrat in camera si am desfacut plicul... Exact suma scrisa pentru Africa. Nu ne venea sa credem. Si, imediat intrebarea. „Daca noi am fi avut credinta mai mare, tinand ca si nevoile in Africa sunt foarte mari, oare Dumnezeu ne-ar fi trimis mai multi bani? Am fi putut ajuta mai multi oameni?".

Ultima zi insa lasa o chestiune nerezolvata, a nevoilor legate de sederea fetitei in Romania. Mi-era rusine de parinti, asa ca am propus sa luam din acesti bani primiti suma notata in caiet si sa o trimitem in Romania. Am primit un raspunsi categoric. „Nu se poate, omul a fost foarte clar. Pentru nevoile voastre din Africa". Parerea mea era insa ca nu trebuia sa asteptam ca Dumnezeu sa fie prea precis, prea specific. Era deajuns ca pusese in gand cuiva nevoia noastra in general, insemna sa ceri prea mult, prea exact.

In ultima seara, inainte de plecare, mai multi prieteni au venit sa ne viziteze. Inainte de a pleca, una dintre prietene ne-a spus: „Stiu ca ati lasat fetita in Romania. Am ceva pentru ea." De data asta parea prea de tot. Suma din plic era exact cea notata in caiet. De unde stiau acesti oameni ca nu avem bani si exact cat am considerat ca ne este necesar? Am simtit cu o claritate extraordinara ca Dumnezeu s-a uitat peste umarul nostru in caiet si ne-a aratat dovezi clare ale insotirii si grijii, in asa fel incat sa nu mai avem deloc dubii ca nu ar fi la curent cu temerile si nevolie noastre. Ca un parinte care vede frica irationala de pericole a copilului, care in realitate sunt un fleac pentru el si pe care le poate indeparta cu mare usurinta. Ca parinte am vazut cat de dureros e sa vezi cum sufera propriul copil, ingrijorat de ceea ce pentru tine este extraordinar de usor sa rezolvi. Teama copilului e nejustificata, dar este reala. Sufera efectiv pentru ceea ce nu e un pericol real. Iar in absenta increderii, nu poti face nimic pentru el. Suferinta parintelui e chiar mai mare. Pentru ca simte durerea fara rost a copilului si se simte legat de maini si de picioare. El e Stapanul Universului, tine miliarde de galaxii prin simpla prezenta si se uita neputincios la frica noastra absurda si infantila ca nu vom avea ce manca maine. Gandim ca nu e la curent cu temerile noastre legate de presiunea facturilor in timp ce el are contabilitatea firelor de par din cap.

Africa de Sud

Cei trei ani de activitate in Namibia ne-au condus treptat la constatarea ca piata autohtona ofera resurse nepotrivite cerintelor noastre. Aproape tot ce se poate cumpara e importat (din Africa de Sud), adica totul e scump, in cantitati relativ mici, iar unele produse trebuie comandate si asteptate foarte mult. Hranirea zilnica a o suta de copii si un rulaj de 30-40 de bolnavi presupun un volum mare de bunuri, scumpe si dintr-o paleta redusa. Toate acestea ne conduceau catre ideea (sugerata si de altii) de a explora piata Africii de Sud.

In vara acestui an, dupa lungi ezitari, am hotarat sa ajungem in Johannesburg, capitala economica a Africii de Sud si nu numai. Ni se spusese ca are faima orasului cu cea mai mare violenta din intreaga lume si rezervele de a-l vizitau erau intemeiate. Venirea unui prieten dispus sa ma insoteasca au fost insa un imbold suficient pentru a pleca totusi. Obiectivul principal era achizitionarea unei masini mai bune decat cea pe care o aveam. Cei zece mii de kilometri parcursi lunar, de multe ori cu cazuri grave catre spital, intr-o masina veche ne „mancau" prea mult timp si prea multa benzina, insa masinile in Namibia sunt extrem de scumpe si nu ne permiteam sa ne cumparam o masina mai buna.

Am ajuns in Johannesburg la zece noaptea, iar de acolo, cu o masina inchiriata urma sa ajungem la cineva care se oferise sa ne gazduiasca. La acea ora nu am mai putut inchiria un GPS iar putinele birouri deschise la acea ora ne-au oferit harti cu franturi din giganticul oras in care ajunsesem. Aproximativ zece milioane de oameni traiau intr-o aglomerare urbana putin domesticita de retelele moderne de trafic. Am plecat bajbaind catre gazda noastra insa, dupa o ora, ne aflam intr-un cartier marginas spre Pretoria. Am oprit sa consultam din nou harta, iar doar dupa cateva clipe o masina a oprit langa noi. „Plecati repede de aici, sunteti intr-o zona periculoasa" ne-a avertizat cu ingrijorare echipajul de politie. S-au oferit sa ne ghideze catre centrul capitalei, drum de peste zece km. Abia mai tarziu am aflat ca sunt cartiere in care nu trebuie sa te aventurezi noaptea, iar in altele nici chiar ziua. Am continuat sa bajbaim in zona centrala, pana cand, in timp ce din nou ne uitam pe harta, un alt echipaj a oprit langa noi. „De ce ati oprit aici, nu sunteti in siguranta. Urmati-ne, o sa va ajutam sa gasiti adresa cautata". In cateva minute am ajuns la destinatie teferi si convinsi ca nu intamplarea a facut ca masinile oprite sa fie ale politiei. In timpul sederii in oras am aflat ca politia nici nu se sesizeaza la un singur scimb de focuri de arma. Ar fi prea solicitata, asa ca intervine cand schimbul de focuri devine “serios”.

A doua zi am cunoscut proportiile orasului “pe viu”. A cauta o masina insemna a cauta acul in carul cu fan. In plus masinile la casele de masini nu erau mai ieftine decat in Namibia. Prietenul meu i-a venit insa o idee. „De ce n-am cauta noi o masina vanduta la licitatie? Am putea gasi ceva ieftin si bun." Am cumparat un ziar si am mers la una din adrese. Am ajuns in timpul unei liciatii in care erau oferite spre vanzare vreo patru sute de masini. Am cantarit optiunile ramase (circa o suta fusesera deja adjudecate) si am hotarat sa licitam pentru un microbuz. Licitatia masinii care ne interesa a durat doar 30-40 de secunde. Am fost singurii care am licitat, astfel ca am intrat in posesia unei masini cum nici nu visasem de buna la un pret cu 40 la suta mai mic decat in Namibia. Inca o data am realizat mana providentei. Am ajuns la centrul cel mai mare pentru licitatii fara sa fim indrumati de nimeni, chiar in ziua licitatiei (avea loc la fiecare doua saptamani), am fost singurii care am licitat pentru acea masina, toate astea intr-un oras de zece milioane de locuitori in care ajunsesem la miezul noptii precedente.

Vorbind Romaneste in Johannesburg

Prima sambata in Johannesburg a fost ocazia de a ne face prieteni. Surpriza mare a fost insa din partea unui baiat care m-a salutat in romaneste. Tatal este sud-african dar mama este romanca. Am avut astfel privilegiul unei noi prietenii, atat cu el cat si cu alte cateva persoane. Acest tanar s-a dovedit a fi capabil de mult spirit de sacrificiu si a aratat mult interes pentru nevoile noastre. Am reusit, cu ceva efort si ajutor din partea prietenilor de acolo sa gasim soia si produse din soia, inexistente pe piata namibiana, dar de care aveam mare nevoie pentru a imbunatati calitatea hranei pentru copii. Am reusit sa cumparam la preturi mult mai bune o varietate mult mai mare de produse alimentare si bunuri necesare educatiei. Ceea ce ne interesa cel mai mult era gasirea de material medical necesar noii clinici de la Centrul nostru.

A doua calatorie avea ca scop precis achizitionarea de aparatura medicala la mana a doua. Am plecat din Namibia fara bani pentru nevoile medicale. Am gandit ca daca Dumnezeu va vrea, ne poate trimite banii in ultima clipa sau ne poate ajuta sa primim aparatura gratis. Daca nu, urma sa cumparam tot alimente si carti pentru copii. Am ajuns la noii prieteni vineri dupa-amiaza. Sambata seara am primit un telefon din Madrid. Era un prieten cu care nu ma mai intalnisem de peste un an de zile. Nu avea numarul meu, a trebuit sa dea cateva telefoane sa-l afle. Imi comunica faptul ca Dumnezeu il indemnase sa ma caute sa-mi trimita niste bani pentru nevoile care mi se pareau cele mai urgente. Ne-a fost clar ca aveam aprobarea divina pentru calatoria intreprinsa.

Vineri avusesem timp pentru a ajunge, prin intermediul ziarului, la cineva care vindea un tub de oxigen pentru salile de operatie si un mic dulap pentru salon. Le-am cumparat destul de scump, tinand cont ca erau destul de vechi. Realizam ca banii urmau sa fie cheltuiti destul de repede, datorita preturilor piperate. Am intrebat pe cel care ne vindea cele doua obiecte daca ne poate da numarul de telefon al celui care i le furnizase. Duminica am plecat spre Pretoria sa-l intalnim pe furnizor, dupa o intalnire programata prin telefon. Am ajuns la depozit si am constatat ca paturile pentru consultatii si pentru salon, ustensilele pentru chirurgie si celelalte lucruri care ne interesau erau foarte scumpe. Propritarul depozitului de material medical la mana a doua ne-a intrebat ce vrem sa cumparam si de cati bani dispunem. I-am raspuns ca vom cumpara tot ceea ce consideram ca e necesar, pentru ca daca e cu adevarat o nevoie, Dumnezeu nu ne va lasa fara resurse. Ceea ce ne preocupa pe noi insa e sa avem convingerea ca ceea ce cumparam e folositor cu adevarat. Am vrut sa continui explicatia insa am fost intrerupt destul de abrupt. „Nu mai continua, te rog, mi-e foarte clar acum. Dumnezeu v-a trimis la mine. Cautati un camion si maine veniti sa vi-l incarc. O sa va cer o suma simbolica. Daca e vorba ca ceea ce faceti il are in calcul pe Dumnezeu se schimba treaba. In seara asta inainte sa ma culc o sa il intreb pe Dumnezeu de ce si cum a aranjat intalnirea asta." Am mai stat de vorba cateva minute, timp in care si el si noi ne exprimam mirarea pentru intalnirea avuta.

A doua zi am incarcat microbuzul si remorca si in doua zile am ajuns acasa. In aceeasi saptamana am mai facut un transport, aducand bunuri care in mod obisnuit ne-ar fi costat de zece ori mai mult. Nu am avut nici o indoiala ca toate detaliile au fost aranjate de providenta, Dumnezeu fiind foarte interesat in deschiderea noii clinici, credem noi. Namibia are putine spitale, la distante foarte mari unul de altul, cu personal nu intotdeauna bine calificat si interesat de binele oamenilor. Avem convingerea ca El ne va ajuta pana la capat, astfel incat cat mai curand sa fim in stare sa putem oferi servicii medicale cat mai calificate unei populatii aflate in mare nevoie.

Cu Dumnezeu… la cumparaturi

In ultima calatorie spre Johannesburg, pe lunga lista de obiective era si unul legat tot de noua clinica: ferestrele. In Namibia ferestrele bune, de aluminiu, sunt foarte scumpe. Pentru clinica, indeosebi pentru sala de opertatie, consideram ca trebuie sa folosim ferestre care sa etanseze foarte bine. Am consultat ziarele, o prietena a dat cateva telefoane. Chiar la mana a doua, ferestrele bune erau scumpe. In urma unui telefon am plecat spre un depozit cu materiale din demolari, insa tot ce aveau era scump si de slaba calitate. Prietena noastra a intrebat daca ne poate recomanda alt loc. Ni se parea ca incercarea n-are sorti de izbanda, nimeni nu e interesat sa dea referinte despre ceva care ii lezeaza interesele. Spre surprinderea noastra am fost indrumati catre un depozit relativ apropiat. Poate ca sunt in relatii amicale, nu se simt concurati, am gandit.

Noul depozit era mult mai mare si mai divers ca oferta. Foarte repede am vazut cateva ferestre robuste, frumoase, care se inchideau extraordinar de bine si usor. Mai mult decat atat, pretul era foarte, foarte mic. Nu ne venea sa credem . Ne asteptam ca atunci cand urma sa platim sa ni se spune ca de fapt sunt mult mai scumpe. Prietena care ne insotea i-a explicat ce urmeaza sa facem cu ele, astfel ca sotia proprietarului s-a oferit sa faca o reducere de la pretul afisat. Dupa ce am iesit din depozit, bucurosi ca am scutit o suma de bani extrem de mare pentru noi, am aflat de la prietena noastra ce se afla in spatele intamplarii traite.

Proprietarul depozitului era frate cu proprietarul celuilalt depozit, insa se certasera si nu-si vorbeau de ani de zile. Faptul ca ne daduse adresa deja era mai surprinzator. Mai mult decat atat, nu intamplator am gasit acele ferestre. In depozit fusese multa dezordine si doua zile fusese inchis pentru a face ordine. Noi am ajuns in prima zi de dupa curatenie. Inainte de a face ordine, cu greu am fi dat de ele, cu o zi mai tarziu nu cred ca le-am mai fi gasit, tinand cont de pretul mic pentru o calitate exceptionala. Prietena noastra nu-si revenea din uimire. Dupa ce am iesit din depozit am oprit sa-i multumim Aceluia care, cu inteligenta, bunatate si migala, potriveste itele traseelor noastre spre cel mai mare bine pentru cat mai multi oameni.

Fiecare interventie supranaturala ne aduce bucurie. Ne da siguranta insotirii, a aprobarii. Insa de fiecare data ne face sa ne simtim nedemni si nejustificat de onorati de compania divina. Prezenta atat de aproape atunci cand ai nevoie si cand pleci pe un drum “pe mana Lui”. Iar bucuria si surpriza e cu atat mai mare cu cat confirmarea acestei insotiri dumnezeesti e “risipita” uneori chiar si pentru minti sceptice de “greci” in cautare de intelepciune, acolo unde El cere doar ascultare. Aceeasi ascultare necesara “iudeilor” pentru a avea bucuria minunilor.

Octombrie 2009
Kongola, Namibia